INFORMATII UTILE
A. MĂSURI DE SPRIJIN CONFORM LEGII NR. 226/2021-CONSUMATORUL VULNERABIL
A1. AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI (sezonul rece)
Cui se adreseaza?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietățI sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure. Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.
A2. SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE (lunar, tot anul)
Cui se adresează?
⦁ familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1386 lei /persoană în cazul familiei și până la 2053 lei, în cazul persoanei singure.
⦁ tuturor beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței.
⦁ Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale.
B. MĂSURĂ DE COMPENSARE CONFORM O.U.G. nr. 118/2021
PENTRU CONSUMUL DE ENERGIE ELECTRICĂ ȘI GAZE NATURALE (sezonul rece)
Cui se adresează?
⦁ consumatorului casnic care indeplinește anumite criterii de consum, după cum urmează: energia electrică pentru un consum cuprins între 150 kwh – 1.000 kwh și gaze naturale pentru un consum cuprins între 80m3-1000m3
Compensarea se acordă de către furnizor, direct pe factură, fără a fi necesară depunerea unei cereri.
CARE SUNT TIPURILE DE ENERGIE PENTRU CARE SE ACORDĂ MĂSURILE DE SPRIJIN?
⦁ termică în sistem centralizat
⦁ electrică
⦁ gaze naturale
⦁ combustibili solizi și/sau petrolieri
CARE SUNT CONDIȚIILE DE ACORDARE PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE?
⦁ numai pentru un singur sistem de încălzire
⦁ numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
⦁ numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
⦁ numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
⦁ numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)
CARE SUNT SUMELE DECONTATE SI PLAFOANELE DE VENITURI PRIVIND AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ?
Venit mediu lunar pe membru de familie sau persoana singură Suma decontată de AJPIS furnizorului (% din valoarea de referință prevăzută de lege, dar nu mai mult de valoarea totală a facturii)
- Mai mic de 200 lei 100%
- Intre 200,1 si 320 lei 90%
- Intre 320,1 si 440 lei 80%
- Intre 440,1 si 560 lei 70%
- Intre 560,1 si 680,1 lei 60%
- Intre 680,1 lei si 920 lei 50%
- Intre 920, 1 si 1040 lei 40 %
- Intre 1040,1 lei si 1160 lei 30%
- Intre 1160,1 si 1280 lei 20%
- Intre 1280,1 si 1386 lei –pe membru de familie 10%
- Intre 1280,1 si 2053 lei pentru persoana singura 10%
Valoarea de referință în functie de sistemul de încălzire utilizat:
- 250 lei/luna, pentru gaze natural;
- 500 lei/luna, pentru energie electrică;
- 320 lei/luna, pentru combustibili solizi și/sau petrolieri
CARE SUNT SUMELE DECONTATE PRIVIND SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE ?
Sursa de energie utilizată Suma fixa acordată lunar (lei)
– Energie electrica 30 lei
– Gaze naturale 10 lei
– Energie termica 10 lei
– Combustibili solizi si/sau petrolieri 20 lei
EXCEPȚIE
Atunci când singura sursa de energie utilizată este cea electrică ⦁ lei (lunar)
De exemplu: Dacă o familie se încălzește cu energie termică, pentru prepararea hranei folosește gazele naturale, iar pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10lei+10lei+30lei = 50 lei.
Ceea ce înseamnă că suplimentul se acordă cumulat, în funcție de sursele de energie utilizate.
CUM POT OBȚINE AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIRE/ SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE?
Prin completarea aceluiași formularului de cerere-declarație pe propria răspundere, similar celui utilizat anii anteriori.
UNDE GĂSESC FORMULARUL DE CERERE-DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE?
⦁ La sediul primăriei localității pe raza careia se află locuința
⦁ Pe pagina de Internet a primăriei localității pe raza careia se află locuința, a agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială/municipiului București, precum si a Ministerului Muncii si Protecției Sociale
CUM COMPLETEZ FORMULARUL?
În formular se vor menționa corect următoarele informații:
⦁ toți membrii familiei
⦁ toate veniturile realizate de membrii familiei în luna anterioară lunii depunerii cererii
⦁ toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, numărul de camere ale locuinței
⦁ sistemul de încălzire utilizat
⦁ toate datele referitoare la terenuri, animale și păsări din gospodărie*
*Se vor completa toate câmpurile astfel încât să cuprindă toate informațiile prevăzute în ANEXA 4 la H.G. nr. 50/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat – LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării ajutorului social
CINE MĂ POATE AJUTA SĂ COMPLETEZ FORMULARUL?
⦁ Asistentul social din cadrul primăriei
⦁ TEL.VERDE CONSUMATOR VULNERABIL: 0800.86.86.22
UNDE DEPUNE FORMULARUL?
La primăria pe raza căreia are locuința solicitantul, astfel:
⦁ personal
⦁ electronic
⦁ transmis prin poștă
Persoanele care vor utiliza formularul de cerere-declarație pe propria răspundere în format electronic de tip PDF inteligent, îl vor putea completa direct pe calculatorul personal, și ulterior:
⦁ îl pot lista, semna și apoi depune/transmite prin poștă către primărie;
⦁ îl pot semna electronic ori scana, după caz, și transmite electronic către primării
Conținutul prezentului material de informare reprezintă doar o sinteză din prevederile Legii nr.226/2021, respectiv OUG 118/2021.
Descarcă aici formularul de cerere