RASCOALA LUI HOREA (1784)
Duminica, 24 octombrie 1784. Capii rascoalei se întâlnesc la Tebea cu taranii razvratiti. Horea le vorbeste de pe o creanga a gorunului secular, transformat ad – hoc în tribuna. Gorunul a ramas în acelasi loc, a devenit legendar pentru români si a fost ocrotit prin lege pâna în anul 2005, când a fost distrus de un traznet.
Joi, 28 octombrie 1784, zi de târg la Brad. Crisan vine pe ascuns si da de veste tuturor sa se adune în duminica urmatoare în satul Mesteacan, pentru a le putea comunica mesajul cu care s-a întors Horea de la Curtea Împarateasca din Viena: românilor li se oferea posibilitatea de a alege între a ramâne în continuare iobagi sau a se înrola în armata, ca graniceri.
Duminica, 31 octombrie, în curtea bisericii din Mesteacan, Crisan le transmite oamenilor mesajul. Multimea hotaraste ca barbatii sa se înroleze. E prima oara când românii din Transilvania primesc dreptul sa poarte arme. Oamenii pornesc spre Alba Iulia peste munte, ocolind orasul Brad, ca sa nu fie opriti de nobilii maghiari si înnopteaza în satul Curechiu. În timpul noptii sunt atacati, însa, de trupelede husari, conduse, printre altii, de solgabiraul Lupu Nolatzi din Baia de Cris. Conducatorul rasculatilor, Crisan, a scapat cu viata si i-a întors împotriva husarilor. Solgabiraii au fost ucisi, iar atacul a schimbat planurile rasculatilor, care s-au antors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliara Kristyory din Criscior. Apoi, o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihaileni, iar o alta grupa a coborât în aval, cucerind Bradul, Baia de Cris, Ribita, Halmagiu, Halmagel, Ociu Aciuta si Plescuta.
Valea Crisului Alb a fost teatrul mai multor batalii de-a lungul rascoalei, iar prin Baia de Cris, aflata pe drumul de acces între Halmagiu si Brad au trecut atât armatele rasculatilor cât si cele ale Imperiului. Un destin care se va repeat si în timpul Revolutiei de la 1848.
In unul din satele comunei, la Tebea a venit si semnalul “linistirii” rasculatilor. Episcopul Ghedeon Nichitici, care însotea trupele de secui graniceri ale colonelului Krag, a tinut adunari cu preotii la Tebea, Brad si Criscior si i-a convins pe rasculati sa accepte “mila împarateasca”. Împaratul Iosif al II – lea era ocupat cu razboiul împotriva Olandei si ceruse imperios sa fie restabilita linistea în Ardeal. El poruncise însa, totodata, sa se procedeze “cu tot duhul blândetii” fata de tarani si anuntase amnistie generala pentru toti cei care participasera la rascoala, dar acceptau sa se reîntoarca acasa.
[ribbon toplink=”true”]AVRAM IANCU – EROUL REVOLUTIEI DE LA 1848[/ribbon]
Baia de Cris ramâne în istorie legata de numele legendarului conducator al Revolutiei din Transilvania: Avram Iancu. El si-a gasit sfârsitul, în 10 septembrie 1872, în casa covrigarului Ioan Stupina la care locuia adeseori si a fost înmormântat trei zile mai târziu în cimitirul de le Tebea. Mormântul îi este strajuit, de atunci, de doua tunuri pe care armata lui le-a folosit în luptă şi de un monument ridicat în 1924, prin grija Regelui Romaniei, Ferdinand I. Tot în 1924 au fost aduse si înhumate în imediata apropiere a mormântului lui Avram Iancu osemintele celor mai de seama colaboratori ai săi: prefectul Ioan Buteanu si tribunul Ioan Groza.
Valea Crisului Alb a fost traseul urmat de trupele de fiecare data, atât de trupele maghiare trimise sa înfrânga rezistenta din Apuseni a motilor condusi de Avram Iancu, cât si a revolutionarilor, în ofensiva lor din vara anului 1849. Zarandenii au constituit detasamente importante în armata lui Avram Iancu.
Dupa înfrângerea Revolutiei, în urma bataliei de la Siria din 13 august 1849, Avram Iancu a colindat satele din Apuseni si din Zarand, fiind un obisnuit al locurilor si având multi prieteni în Baia de Cris, unde era gazduit adesea. Cânta seara la fluierul mestesugit de el însusi si o multime de locuitori ai comunei veneau sa îl asculte. Autoritatile vremii s-au temut mereu de el. În 15 decembrie 1849 a fost chiar arestat, la Halmagiu, împreuna cu prietenii sãi Lasislau Vasile Fodor si Iosif Bologa. A fost însa eliberat în urma unei solicitari catre Comisariatul Regesc din Baia de Cris facuta de SIDA ARSENIE, judele orasului si de notarul GEORGE MIHAILOVICI.
A fost condus pe ultimul drum, în 13 septembrie 1872, de peste 10.000 de locuitori ai Muntilor Apuseni. Au slujit la înmormântare 36 de preoti, toti fosti luptatori alaturi de el.
Regretul ca nu a reusit sa obtina drepturile cerute pentru românii din Transilvania nu l-a parasit niciodata. O povestire transmisa prin viu grai din generatie în generatie spune ca, într-o seara a anului 1870, la crâsma “La Matca” din Baia de Cris, unde se adunau functionarii comunei, a fost interpelat de avocatul Secula care i-a cerut sa nu-l mai vorbeasca de rau pe Împarat. Dialogul este mai mult decât elocvent:
Iancu: Stii dumneata cu cine vorbesti?
Secula: Cum sa nu stiu: cu Avram Iancu, prefectul legiunilor, cu…
Iancu: Nu e adevarat! Iancu a murit acum 22 de ani.
Baia de Cris a dat multe jertfe în timpul revolutiei de la 1848. Documente ale vremii atesta condamnarea la moarte si executarea prin ridicare în furci (spânzurare) a unor locuitori care faceau parte din armata lui Avram Iancu. În 10 noiembrie 1848, tribunalul statarial care functiona la Baia de Cris i-a condamnat la moarte pe tribunii Ioan Nobili si Filip Zelenkay si pe soldatul Francisc Rabenhuber, „din trupa rasculatilor români”, precum si pe rasculatii Petru Dragoli si Aron Birta din Baia de Cris si pe Ioan Tisu din Tebea. „Aceasta sentinta a si fost executata imediat în furcile ridicate pe drumul de tara, pe un dâmb al orasului Baia de Cris” – se specifica în încheierea procesului verbal de sedinţă.
[ribbon toplink=”true”]RAZBOIUL DE INDEPENDENTA[/ribbon]
• Războiul de independenţă din 1877 a avut un ecou deosebit printre transilvaneni, iar locuitorii de pe Valea Crisului Alb nu au facut exceptie. În Baia de Cris au fost adunate, în acel an: „ din Baia de Crisiu: doamna Elena Robu 2 kg, 78 g., Elena Simionasiu 748 g si 8 fasie, 6 comprese, Otilia Adamovici 290 g., Iudita Secula 290 g. scame” (cf. ziarului “Telegraful Român”, Sibiu, nr. 68 din 1877).
[ribbon toplink=”true”]PRIMUL RAZBOI MONDIAL[/ribbon]
• În cimitirul de la Tebea au fost înmormântati, în apropierea lui Avram Iancu, 72 de locuitori ai comunei care au murit în Primul Razboi Mondial.
[ribbon toplink=”true”]ADUNAREA DE LA 1 DECEMBRIE 1932[/ribbon]
• A fost una din cele sase manifestatii antirevizioniste organizate în acel an în judetul Hunedoara, pe fondul intensificarii propagandei maghiare pentru anularea actului Unirii Transilvaniei cu Romania de la 1 Decembrie 1918. Astfel de adunari au mai avut loc la Deva, Orastie, Hateg, Lupeni si Petrosani. La Baia de Cris s-au adunat locuitori din aproape toate comunele de pe valea Crisului Alb.
Un rol deosebit în organizarea acestei manifestatii l-au avut învatatorii zarandeni care, cu prilejul cercurilor culturale informau satenii despre intensificarea propagandei revizioniste împotriva României. Sub lozinca : „Traiasca pacea si sfintele tratate”, vorbitorii, printre care s-au aflat si multi tarani respectati în comunitatile lor, au spus raspicat ca vor sa traiasca mai departe liberi si nestânjeniti de nimeni în datina lor stramoseasca, nu ca înainte de 1918, fiind hotarâti sa apere cu viata intangibilitatea granitelor tarii. Participantii au adoptat o motiune care dovedea, o data în plus, dârzenia motilor.
[ribbon toplink=”true”]INFIINTAREA FRONTULUI PLUGARILOR[/ribbon]
• 6 DECEMBRIE 1935 – lânga gorunul lui Horea de la Tebea se semneaza, simbolic, acordul de înfiintare a Frontului Plugarilor, prima coalitie politica antifascista, organizata sub forma unui Front Popular.